Dilema unui popor turmentat

Recunosc că de-abia zilele astea am înțeles pe deplin metafora cetățeanului turmentat al lui Caragiale: întrebarea obsedantă pe care o pune de-a lungul întregii piese de teatru, „Da` io cu cine votez?” , este, de fapt, întrebarea pe care și-o pune un popor buimăcit, umilit, mințit, batjocorit și jefuit încontinuu, de-a lungul istoriei sale recente, de 100-150 de ani încoace, conștient fiind că, pe oricine ar alege, rezultatul va fi același.

Dezamăgiți după fiecare nouă promisiune, după fiecare nouă figură apărută pe scena politică, oamenii au căpătat un fel de lehamite vecină cu dorința de sinucidere, care i-a făcut, fie să nu se mai prezinte la vot, fie să se prezinte și să-și anuleze votul, în toate variantele posibile.

Poate că niciodată în ultimul sfert de veac, întrebarea aceasta n-a fost pusă mai des și mai justificat ca pentru alegerile locale de pe 5 iunie 2016. Oamenii au ajuns să nu mai aibă încredere aproape în nimeni și să se prezinte la vot doar ca să aleagă, dintre două rele, pe cel mai mic.

Ultima mare dezamăgire a fost strănepotul fabricantului de ceasornice din Sibiu, soțul Primei Doamne,  cu „p” mare și cu „d” mare, care, în campania electorală din 2014, ne-a vrăjit cu unul din ceasurile făcute de strămoșul lui, știind că noi, românii, populație primitivă și trăitoare încă în dezordinea naturală a lucrurilor, disprețuind legea și punctualitatea, avem, totuși, o admirație vecină cu venerația pentru semințiile germanice, iubitoare de linii drepte, suprafețe netede și ore exacte. Dacă în campania electorală din 2014, în disputele directe, televizate,  cu albanezo-italianul Ponta, părea a fi un leu care privea de sus scălămbăielile unei maimuțe isterice, la aproape doi ani de la instalarea la Cotroceni, maiestuosul leu s-a metamorfozat într-un motan leneș, căruia îi place scărpinatul pe burtă, culcușul pufos și excursiile cât mai dese și cât mai depărtate de țara pe care o conduce.

Iohannis în timpul campaniei electorale.
Sursa:http://www.elitereaders.com

Iohannis, după instalarea la Cotroceni. Sursa: George Balaur

Candidatul sas, vrăjindu-ne cu ceasornicul străbunicului, 

în care a intrat, între timp, nisip din Dâmbovița!

Primele mari schimbări în politică ale noului președinte au fost cele pentru renovarea culcușului, pentru a-l face cât mai confortabil și pentru a îndepărta din el orice mireasmă de marinar chefliu. Izolat în norii rarefiați ai puterii, la mare altitudine, undeva prin stratosferă, departe de gângăniile care foșgăie pe suprafața pământului, numite „prostime”, ”oameni de rând” sau „pulime”(de la Oprescu zicere), urmașul făuritorului de oră exactă pare să nu mai aibă nici o legătură cu viermuiala aflată la capătul celălalt al spectrului social, numită „viață a omului de rând”. Ceea ce este determinant în relația dintre  un conducător și cei conduși, comunicarea, lipsește cu desăvârșire în relația domnului prezident cu cei pe care-i reprezintă.

Toate discursurile sale sunt citite, nu vorbite, pe un ton egal, robotic, impersonal. Ca să fim cinstiți, robotul electronic de la Google Translate are chiar mai multă expresivitate și este mult mai simpatic decât soțul Primei Doamne. În definitiv, purtătoarea sa de cuvânt a avut motive întemeiate să-și dea demisia: oare ce cuvânt să poarte ea către urechile poporului? Tăcerile asurzitoare ale președintelui și gura-i ferecată cu fermoar nemțesc, de cea mai bună calitate?

Mai mult decât atât, se pare că, de fapt, chiar programul deplasărilor externe este conceput numai după consultarea Soției(cu „s” mare, evident), iar naveta săptămânală între cetatea ciobanului Bucur și cetatea lui Hermann, cu coloană oficială, în chiuit voios de sirene ( fără coadă de pește) și cu întreruperi de trafic, se face pentru că domnul profesor de fizică de la liceul Bruckental, atunci când s-a însurat, a făcut o înțelegere cu cea care avea să-i fie nevastă și bucătăreasă personală: ca el să spele vasele după fiecare masă. Cum neamțul e om de cuvânt și, pentru el, „Ordnung über Alles”, atunci e musai să vină de la București și să golească săptămânal chiuveta de vase nespălate, după cum puteți citi și aici.

Problema cea mai dureroasă, însă, nu este faptul că doamna profesoară de engleză l-a convins pe domnul profesor de fizică să spele vasele în România în loc să spele imediat putina în Germania, după revoluție, împreună cu părinții lui, ci faptul că l-a convins că nimeni n-o să afle vreodată cum au moștenit ei o coșmelie în buricul târgului lui Hermann. De aici vine marea dezamăgire a multor români care au pus ștampila pe neamț: superba alcătuire a mecanismului cu rotițe, care mărunțește inexorabilul timp,  cu care acesta se lăuda la televizor, a suferit o mică defecțiune la o rotiță dințată, intrându-i câteva firicele de nisip „miticesc”.

Acele mici firicele de nisip care au intrat în ceasornicul nemțesc și l-au făcut să nu mai ticăie ca la Berlin, ci ca pe malurile Dâmboviței, se pare că sunt falsul în acte și reaua credință în dobândirea acelei părți de casă din centrul Sibiului. Jurnaliștii de investigație de la Rise Project sunt peste orice bănuială de incorectitudine în studierea acestui caz și poate că această muscă pe căciula prezidențială este principalul motiv al lipsei de vigoare în susținerea anticorupției: cum să strigi din toți rărunchii „anticorupție”, când nici tu nu te simți prea bine când auzi acest cuvânt?! Iar noi, gângăniile astea care ne târâm pe suprafața pământului, oare în cine să mai avem încredere, dacă Însuși Măria Sa Președintele, împreună cu Prima Doamnă, ne-au dezamăgit? Pentru mai multe lămuriri asupra acestui subiect, citiți aici.

Dacă ați citit cel puțin un articol din link-ul de mai sus, v-ați convins că membrii sistemului corupt și-au pus la vârf tot unul de-al lor, căruia oricând i se poate arăta obrazul și suspendarea din funcție; v-ați lămurit că acest sistem, bine uns,  încă funcționează, și că grija lui nu este decât să mușamalizeze orice ar putea să-i destabilizeze existența. S-a văzut la ultima mare dezvăluire de corupție, cea a firmei Hexi-Pharma, că nu suntem pentru acești mari corupți decât niște gângănii,  care nu merităm, pentru distrugerea noastră, nici măcar un insecticid mai ca lumea, fiind de-ajuns pentru noi un dezinfectant diluat de patru mii de ori cu „haș-doi-o”.

Subtilele amenințări ale pisicii politice Dragnea, care a căzut tot timpul în picioare, cum că va iniția o moțiune de cenzură împotriva guvernului „tehno”, sunt semnale pe care motanul somnoros din culcușul Cotroceniului le înțelege ca amenințări voalate și la poziția confortului său.
Cum oare să părăsească el poziția care-i asigură o minimă și necesară imunitate în fața judecătorilor care vor să-i smulgă din gheruțe casele, pe care și le-a dorit atât de mult în copilărie?  A fost capabil, pentru asta, să treacă peste mândria de-a fi sas și să adopte obiceiurile „miticilor” pe care-i disprețuia din inimă.

Dacă somnul rațiunii naște monștri, e foarte probabil ca somnul națiunii să nască corupție. Toată această clică parazită, aflată în structurile birocratice ale statului, nu s-a dezvoltat decât cu complicitatea noastră de popor adormit, așa cum într-o cultură de microbi, aceștia se dezvoltă nestingheriți atunci când li se asigură un mediu propice. Un popor a cărui conștiință civică este în permanentă moțăială este un mediu ideal pentru prosperitatea hoților cu gulere albe. Putem asculta oricât, pe stadioane, în săli de ceremonii, la zile glorioase, versurile din „Deșteaptă-te, române!”, dacă, după fiecare ascultare,  nu facem altceva decât să ne deșteptăm o clipă, doar ca să ne întoarcem apoi, din nou, în moțăială, pe partea cealaltă!

Iar dilema poporului veșnic turmentat, exprimată prin întrebarea „Da` io cu cine votez?”, nu va înceta , atâta timp cât nu ne vom trezi din milenara noastră nepăsare.

Coană Europa, unde ți-e testosteronu`?

Într-o încercare de a diminua nivelul agresivității din închisorile americane, s-a făcut un experiment deosebit de interesant, în care indivizii foarte agresivi au fost puși să se joace cu păpuși, să le mângâie, să le alinte și să aibă grijă de ele ca niște mămici, așa cum fac fetițele de vârstă preadolescentină. După o oră de astfel de comportament, s-a constatat o reducere semnificativă a testosteronului în organismul acestora, după care s-a pus și problema dacă nu ar fi mai bine ca deținuților foarte periculoși să li se schimbe programul și, în loc de sport, să fie puși la activități ce presupun grijă, atenție, blândețe, adică activități preponderent feminine, scopul final fiind reducerea agresivității acestora și, implicit, a cazurilor de violență extremă din închisori.

Experimentul a fost prezentat și pe National Geographic TV, acum câțiva ani și, cel puțin până astăzi, nu am văzut dacă musculoșii infractori americani au schimbat halterele și mingea de baschet cu păpușa Barbie, rochițe, pătuțuri sau alte jucării pentru fetițe.

Testosteronul, hormonul masculinității, cel care face ca cerbii să-și încrucișeze coarnele în duelul boncăluitului, cel care face ca masculii-morsă să-și sfâșie beregatele pe plaja unde-i așteaptă haremul, cel care face ca penajul păsării mascul să fie mult mai colorat decât cel al femelei, acest testosteron, după cum spuneam, se află cam în declin în venele bărbaților Europei.

Văzând ceea ce se întâmplă pe bătrânul continent după invazia populațiilor refugiate din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, unde femeile Europei au fost agresate pe stradă, unde bărbații țărilor europene sunt bătuți măr la ei acasă, mi-am amintit de acest experiment interesant de reducere a agresivității și mi-am pus întrebarea, retorică, bineînțeles, dacă agresivitatea noilor sosiți n-ar putea fi diminuată într-un fel asemănător.

După secole bune de revărsare de testosteron european pe toate continentele, în urma căreia s-au dezvoltat imperii, după un recital de agresivitate maximă, răspândit pe toate meridianele și paralelele Pământului, de la englezii cuceritori ai Indiei până la conchistadorii spanioli, care au impus creștinismul cu  forța în America latină și până la vikingii care ajunseseră pe căi fluviale și apoi pe mare, până sub zidurile Constantinopolului, astăzi, bărbații Europei, cocoșați deasupra computerelor, împingând cărucioare cu bebeluși în parcurile pentru copii, în concediul maternal-paternal, spălând vase și călcând rufe, într-o egalitate perfectă cu consoartele lor, civilizați de toate normele de comportament cu care se mândrește Europa, și-au redus considerabil, din generație în generație, și nivelul de testosteron. Efeminarea bărbaților în Europa nordică și civilizată este un lucru binecunoscut și ușor de observat atunci când vii dintr-o țară mai „înapoiată”, prin asta înțelegând o țară unde încă mai este nevoie de forța fizică a bărbatului. Lucrul ăsta l-am constatat și eu pe străzile din Colchester, un orășel din Marea Britanie, unde am remarcat foarte mulți băieți cu comportament aproape feminin. Plus o publicitate  pro-gay excesivă pe autobuzele din oraș.

Reclamă pe autobuz în UK. Treci peste ea! Sursa:telegraph.co.uk

Nu vreau să-mi dau neapărat cu părerea despre lucruri la care nu mă pricep, dar bunul simț și intuiția mă fac să cred că diminuarea progresivă a acestui hormon de-a lungul timpului a dus și la reorientarea sexuală a ultimelor decenii, precum și la scăderea natalității în țările nordice. „Funcția crează organul”, axioma aceasta din medicină este perfect adevărată! Dacă organismul bărbatului nu mai este „întrebuințat” în acțiunile pentru care natura l-a creat, se „atrofiază”, sau, mai bine zis, se efeminează!

Diminuarea efortului fizic și înlocuirea muncii brute cu apăsarea pe buton a redus considerabil agresivitatea masculină naturală, ea rămânând să se manifeste pe stadioane, unde, prin sport, se defulează într-un mod controlat, sub atentă supraveghere legală, atât pe verdele gazonului, cât și în tribune, prin țipete, urlete, înjurături, vulgarități și chiar lupte între galeriile adverse, atunci când scapă de sub control. Învingătorii în lupta de odinioară înving acum simbolic, prin introducerea unei mingi în plasa adversarilor, una din definițiile fotbalului fiind, după cum se știe, „ceva, unde niște nebuni aleargă după o bășică umflată și-atunci când o prind, dau cu picioru-n ea”.

Bucurându-se de binefacerile imperiilor lor, războinicii Europei și-au pus armele în pod și, în ultima jumătate de secol, cel puțin, s-au concentrat pe sporirea confortului și diversificarea la maximum a plăcerii. Englezul a schimbat tunul și ghiuleaua cu crosa și mingea de golf, neamțul a înlocuit mitraliera cu bicicleta iar vikingul suedez a înlocuit corabia ce-l purta spre tărâmuri necunoscute, cu mașina Volvo, care-l duce invariabil la supermarket, unde-și face piața, după care se-ntoarce cumințel acasă, unde, în loc de halebardă, folosește polonicul, în așteptarea nevestei, care s-a dus, între timp, cu colegele, la o bere, sau la ...celălalt, într-o scurtă vacanță sexuală! Coarnele vikingului și-au găsit, în sfârșit, după secole, explicația istorică: i le-a pus nevasta!

Viking clocotind de testosteron. Sursa:viking-archaeology-blog.blogspot.ro/

Urmașii vikingilor de altădată:testosteron aproape zero! Sursa:visitsweden.com

În virtutea experimentului făcut în pușcăriile americane, putem lesne trage concluzia că toate aceste activități preponderent feminine, i-au redus masculului european nivelul de testosteron până la cota de avarie.

Toată spoiala de civilizație a Europei n-a făcut decât să reprime agresivitatea naturală masculină, ajungându-se ca astăzi să vedem cum tineri suedezi sunt trântiți pe jos de refugiații nou sosiți, fără a riposta în nici un fel, pentru că așa au fost educați, ca altcineva, o autoritate de deasupra lor, poliția, primăria, statul paternalist socialist, să intervină pentru a le rezolva problema.

Toată această comportare civilizată, toată această blândețe, gentilețe și bună creștere masculină europeană, ascunde, însă, sub ea, un pericol deosebit: acela al extremismului agresiv, așa cum deasupra unor gingașe flori de nufăr, pe oglinda lacului liniștit, se ascund fălcile crocodilului care stă la pândă. Acest lucru s-a văzut deja în cazul lui Anders Breivik, ucigașul în masă care a cutremurat o lume întreagă, apărut din senin, da, în Norvegia, una din cele mai civilizate țări ale Europei, iar recentele răbufniri extremiste din Germania și Suedia vin să confirme că testosteronul european, pus sub obrocul comportării civilizate vreme de decenii, este pe cale să explodeze și la propriu, nu numai la figurat!

În actuala invazie de testosteron de pe continentul african și asiatic, singurul care a răspuns cu o atitudine de mascul care-și apără teritoriul, a fost Viktor Orban, spre deosebire de doamna Merkel, care, într-un exces de prolactină, a vrut să-i ia la sân și să-i alăpteze, pe toți bruneții vikingi ai bărcilor pneumatice din Mediterana. După ultimul ei discurs, nu părea nici zilele trecute a se fi dezmeticit asupra situației reale din Europa și din propria-i țară.

Doamna Merkel, practicând masturbarea fotografică numită „selfie”, cu un nou sosit,
dornic să contribuie din plin la creșterea ratei natalității Germaniei.
Sursa:sputniknews.com

Asemenea unei bătrâne domnișoare, ajunsă la vârsta când ar fi trebuit să aibă nepoți, așteptându-l încă pe Făt Frumos, care să vină călare pe un cal alb, coana Europa, aflată într-un deplin picaj de rată a natalității, se mulțumește, în final, cu un Făt Brunet, venit călare pe o barcă dezumflată, răsărit din spumele Mării Egee! 

Poate că de aceea continentele au nume feminine: ca să fie cucerite! Iar coana Europa, ofilită și sterilă de la atâta hedonism și paroxism al diversificării plăcerii, va fi, mai mult ca sigur, cucerită. Și violată! Pentru că testosteronul este acum în altă parte! Care vine, năvalnic, peste ea!

Pentru a citi celelalte articole, aveți în dreapta paginii, sus, Arhiva blog.

George Balaur, Mangalia, 31 ianuarie 2016