În goana cotidiană pentru a ne
asigura supraviețuirea în jungla urbană, sub bombardamentul informațional care
ne asediază perpetuu și care ne supune sistemul nervos unor temeri de cele mai
multe ori nejustificate, apar și oaze de liniște, de meditație și de relaxare,
în care suntem îndemnați la introspecție: un concert de muzică clasică, un
spectacol de balet, o piesă de teatru, care, chiar dacă ne lasă cu mai multe
întrebări decât răspunsuri, la final, are meritul că ne deconectează, în
adevăratul sens al cuvântului, de la fluxul informațional agresiv al
cotidianului. E bine să ne luăm un astfel de răgaz de la rutina zilnică și să
gustăm puțin din liniștea și pacea unui eveniment cultural de calitate. Vom
reveni a doua zi la muncă cu un gând mai bun și, cu o vibrație nevăzută a
corzilor vocale, fredonând acordurile din seara precedentă, vom face mai ușor
față agresivității ecosistemului format din
betoane cubice și țevi de eșapament.
Am avut onoarea să fiu invitat,
împreună cu familia, la un spectacol de excepție al compozitorului și
performerului de muzică minimalistă Andrei-Dorian
Irimia, în Constanța, la Teatrul pentru Copii și Tineret. Eram familiarizat
oarecum cu ideea de minimalism în muzică, având pe unul din CD-urile mele de
muzică clasică o bucată a lui Erik Satie, numită Gymnopedie, dar și pentru că
am avut bucuria să-l descopăr pe internet, cu vreo zece ani în urmă, pe
Ludovico Einaudi, pianistul italian care a ridicat la superlativ conceptul de
minimalism în arta muzicală.
 |
| Scurte repetiții pentru a adapta instalația de sonorizare la acustica sălii. Arta minimalistă se distribuie în spații mici, intime, în care dialogul dintre autor și cei din sală este ca o șoaptă rostită între prieteni apropiați. Foto: Andrei Irimia |
Dacă în poezie, haiku-ul japonez
reușește să transmită o emoție estetică cu un singur vers sau cu o singură strofă, același lucru îl face
minimalismul în arta sunetelor. Acordurile pianului, repetate într-o ordine
numai de compozitor știută, au darul de a te transpune într-un univers exclusiv
al sunetelor, unde orice alt stimul senzorial perturbator nu mai poate
pătrunde.
Încercând să explice ideea sau
sentimentul care a generat fiecare compoziție, Andrei Irimia a rostit și câteva
cuvinte înaintea fiecărei lucrări, lăsând totuși fiecăruia libertatea să
interpreteze în cheie proprie, cu trăiri și evenimente din propria-i viață,
fiecare bucată muzicală. Mi-a rămas în minte o frază cu un îndemn pe care numai
un călugăr budist l-ar putea da: „Atunci când lucrurile nu ies întotdeauna așa
cum am fi dorit, este bine să luăm, din fiecare experiență a vieții, partea ei bună.
Pentru că există, în fiecare lucru rău care ni se întâmplă, și o parte
pozitivă.”
Instrumentele cu care Andrei își
exprimă emoțiile sunt pianul, clavieta, toba cu sunete meditative (tongue drum)
și un mic pian-jucărie. Alternanța sonorităților generează o suită de trăiri ce
merg de la tristețe, melancolie și regrete, până la speranță, bucurie și
seninătate. Andrei te poate face pe
parcursul unei bucăți muzicale să treci prin aproape toate emoțiile prin care
ai trece într-o întreagă viață. Cu efort
minim în aparență, dar având efect maxim.
Numai el știe, însă, cât de mult a repetat pentru a crea iluzia că face
totul cu minimum de efort.
 |
| Deși piesele aparțin genului minimalist, putem spune că trăirea artistului aparține...maximalismului, pentru că autorul și, în același timp, performerul pieselor, trăiește la intensitate maximă fiecare acord. Foto: Andrei Irimia |
Albumul pe care ni l-a propus
Andrei spre audiție se numește „Nuit
Minimaliste” care este, așa cum îi place compozitorului să spună, „o reverență în fața melancoliei
minimalismului pianistic francez”.
La sfârșitul reprezentației, am
simțit că toți cei prezenți, în jur de două sute de spectatori, aveau regretul
că incursiunea în propriile gânduri și trăiri, indusă de muzica lui Andrei, a
durat parcă prea puțin, aplaudându-l minute în șir, făcându-l pe tânărul
compozitor să promită că va reveni la Constanța în toamnă, pentru o nouă
introspecție sufletească pe acorduri minimaliste.
Ceea ce mi s-a părut un lucru
deosebit în relația lui Andrei cu auditoriul lui, este lipsa aproape totală a
marketingului. Muzica lui poate fi ascultată gratuit pe site-ul său și pe
canalul său de Youtube, concertele și CD-urile puse în vânzare fiind organizate
mai mult ca un prilej pentru a sprijini prin donații arta lui, minimalismul
fiind astfel reprezentat și în modul în care ne propune muzica lui, într-un mod
aproape sfios și total neinvaziv, dacă îl comparăm cu marketingul agresiv al
altor genuri muzicale de largă audiență. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că
arta lui nu se poate consuma pe stadioane, la decibeli care să zguduie
geamurile caselor din jur, ci în locuri intime, propice introspecției și
meditației.
 |
| Într-o atmosferă intimă, Andrei explică inexplicabilul: sentimentul sau ideea care a generat piesa minimalistă pe care urmează să o împărtășească cu auditoriul. Foto: Andrei Irimia |
A vorbi despre muzică mi se pare
unul dintre cele mai dificile lucruri , pentru că fiecare artă „vorbește” prin
propriul său limbaj, fie el cuvânt, gest, culoare, linie, volum, sau acord
muzical. Nu vă rămâne decât să mergeți la unul din spectacolele lui Andrei
pentru a experimenta emoțiile pe care le creează cu arta lui, sau să intrați pe
site-ul lui, andreiirimia.com,
pentru a asculta, în intimitatea căminului dumeavoastră, compozițiile lui. Cei
mai norocoși sunt bucureștenii și cei din împrejurimi, pentru că următorul
spectacol al lui Andrei va avea loc la Teatrul de Artă din capitală, pe data de
15 martie 2020.
