marți, 31 mai 2016

Dilema unui popor turmentat

Recunosc că de-abia zilele astea am înțeles pe deplin metafora cetățeanului turmentat al lui Caragiale: întrebarea obsedantă pe care o pune de-a lungul întregii piese de teatru, „Da` io cu cine votez?” , este, de fapt, întrebarea pe care și-o pune un popor buimăcit, umilit, mințit, batjocorit și jefuit încontinuu, de-a lungul istoriei sale recente, de 100-150 de ani încoace, conștient fiind că, pe oricine ar alege, rezultatul va fi același.

Dezamăgiți după fiecare nouă promisiune, după fiecare nouă figură apărută pe scena politică, oamenii au căpătat un fel de lehamite vecină cu dorința de sinucidere, care i-a făcut, fie să nu se mai prezinte la vot, fie să se prezinte și să-și anuleze votul, în toate variantele posibile.
Poate că niciodată în ultimul sfert de veac, întrebarea aceasta n-a fost pusă mai des și mai justificat ca pentru alegerile locale de pe 5 iunie 2016. Oamenii au ajuns să nu mai aibă încredere aproape în nimeni și să se prezinte la vot doar ca să aleagă, dintre două rele, pe cel mai mic.

Ultima mare dezamăgire a fost strănepotul fabricantului de ceasornice din Sibiu, soțul Primei Doamne,  cu „p” mare și cu „d” mare, care, în campania electorală din 2014, ne-a vrăjit cu unul din ceasurile făcute de strămoșul lui, știind că noi, românii, populație primitivă și trăitoare încă în dezordinea naturală a lucrurilor, disprețuind legea și punctualitatea, avem, totuși, o admirație vecină cu venerația pentru semințiile germanice, iubitoare de linii drepte, suprafețe netede și ore exacte. Dacă în campania electorală din 2014, în disputele directe, televizate,  cu albanezo-italianul Ponta, părea a fi un leu care privea de sus scălămbăielile unei maimuțe isterice, la aproape doi ani de la instalarea la Cotroceni, maiestuosul leu s-a metamorfozat într-un motan leneș, căruia îi place scărpinatul pe burtă, culcușul pufos și excursiile cât mai dese și cât mai depărtate de țara pe care o conduce.



Iohannis în timpul campaniei electorale.
Sursa:http://www.elitereaders.com

Iohannis, după instalarea la Cotroceni. Sursa: George Balaur

Candidatul sas, vrăjindu-ne cu ceasornicul străbunicului, 
în care a intrat, între timp, nisip din Dâmbovița!




Primele mari schimbări în politică ale noului președinte au fost cele pentru renovarea culcușului, pentru a-l face cât mai confortabil și pentru a îndepărta din el orice mireasmă de marinar chefliu. Izolat în norii rarefiați ai puterii, la mare altitudine, undeva prin stratosferă, departe de gângăniile care foșgăie pe suprafața pământului, numite „prostime”, ”oameni de rând” sau „pulime”(de la Oprescu zicere), urmașul făuritorului de oră exactă pare să nu mai aibă nici o legătură cu viermuiala aflată la capătul celălalt al spectrului social, numită „viață a omului de rând”. Ceea ce este determinant în relația dintre  un conducător și cei conduși, comunicarea, lipsește cu desăvârșire în relația domnului prezident cu cei pe care-i reprezintă.

Toate discursurile sale sunt citite, nu vorbite, pe un ton egal, robotic, impersonal. Ca să fim cinstiți, robotul electronic de la Google Translate are chiar mai multă expresivitate și este mult mai simpatic decât soțul Primei Doamne. În definitiv, purtătoarea sa de cuvânt a avut motive întemeiate să-și dea demisia: oare ce cuvânt să poarte ea către urechile poporului, tăcerile asurzitoare ale președintelui și gura-i ferecată cu fermoar nemțesc, de cea mai bună calitate?!

Mai mult decât atât, se pare că, de fapt, chiar programul deplasărilor externe este conceput numai după consultarea Soției(cu „s” mare, evident), iar naveta săptămânală între cetatea ciobanului Bucur și cetatea lui Hermann, cu coloană oficială, în chiuit voios de sirene fără coadă de pește și cu întreruperi de trafic, se face pentru că domnul profesor de fizică de la liceul Bruckental, atunci când s-a însurat, a făcut o înțelegere cu cea care avea să-i fie nevastă și bucătăreasă personală: ca el să spele vasele după fiecare masă. Cum neamțul e om de cuvânt și, pentru el, „Ordnung über Alles”, atunci e musai să vină de la București și să golească săptămânal chiuveta de vase nespălate, după cum puteți citi și aici.

Problema cea mai dureroasă, însă, nu este faptul că doamna profesoară de engleză l-a convins pe domnul profesor de fizică să spele vasele în România în loc să spele imediat putina în Germania, după revoluție, împreună cu părinții lui, ci faptul că l-a convins că nimeni n-o să afle vreodată cum au moștenit ei o coșmelie în buricul târgului lui Hermann. De aici vine marea dezamăgire a multor români care au pus ștampila pe neamț: superba alcătuire a mecanismului cu rotițe, care mărunțește inexorabilul timp,  cu care acesta se lăuda la televizor, a suferit o mică defecțiune la o rotiță dințată, intrându-i câteva firicele de nisip „miticesc”.

Acele mici firicele de nisip care au intrat în ceasornicul nemțesc și l-au făcut să nu mai ticăie ca la Berlin, ci ca pe malurile Dâmboviței, se pare că sunt falsul în acte și reaua credință în dobândirea acelei părți de casă din centrul Sibiului. Jurnaliștii de investigație de la Rise Project sunt peste orice bănuială de incorectitudine în studierea acestui caz și poate că această muscă pe căciula prezidențială este principalul motiv al lipsei de vigoare în susținerea anticorupției: cum să strigi din toți rărunchii „anticorupție”, când nici tu nu te simți prea bine când auzi acest cuvânt?! Iar noi, gângăniile astea care ne târâm pe suprafața pământului, oare în cine să mai avem încredere, dacă Însuși Măria Sa Președintele, împreună cu Prima Doamnă, ne-au dezamăgit? Pentru mai multe lămuriri asupra acestui subiect, citiți aici.

Dacă ați citit cel puțin un articol din link-ul de mai sus, v-ați convins că membrii sistemului corupt și-au pus la vârf tot unul de-al lor, căruia oricând i se poate arăta obrazul și suspendarea din funcție; v-ați lămurit că acest sistem, bine uns,  încă funcționează, și că grija lui nu este decât să mușamalizeze orice ar putea să-i destabilizeze existența. S-a văzut la ultima mare dezvăluire de corupție, cea a firmei Hexi-Pharma, că nu suntem pentru acești mari corupți decât niște gângănii,  care nu merităm, pentru distrugerea noastră, nici măcar un insecticid mai ca lumea, fiind de-ajuns pentru noi un dezinfectant diluat de patru mii de ori cu „haș-doi-o”.

Subtilele amenințări ale pisicii politice Dragnea, care a căzut tot timpul în picioare, cum că va iniția o moțiune de cenzură împotriva guvernului „tehno”, sunt semnale pe care motanul somnoros din culcușul Cotroceniului le înțelege ca amenințări voalate și la poziția confortului său.
Cum oare să părăsească el poziția care-i asigură o minimă și necesară imunitate în fața judecătorilor care vor să-i smulgă din gheruțe casele, pe care și le-a dorit atât de mult în copilărie?  A fost capabil, pentru asta, să treacă peste mândria de-a fi sas și să adopte obiceiurile „miticilor” pe care-i disprețuia din inimă.

Dacă somnul rațiunii naște monștri, e foarte probabil ca somnul națiunii să nască corupție. Toată această clică parazită, aflată în structurile birocratice ale statului, nu s-a dezvoltat decât cu complicitatea noastră de popor adormit, așa cum într-o cultură de microbi, aceștia se dezvoltă nestingheriți atunci când li se asigură un mediu propice. Un popor a cărui conștiință civică este în permanentă moțăială este un mediu ideal pentru prosperitatea hoților cu gulere albe. Putem asculta oricât, pe stadioane, în săli de ceremonii, la zile glorioase, versurile din „Deșteaptă-te, române!”, dacă, după fiecare ascultare,  nu facem altceva decât să ne deșteptăm o clipă, doar ca să ne întoarcem apoi, din nou, în moțăială, pe partea cealaltă!

Iar dilema poporului veșnic turmentat, exprimată prin întrebarea „Da` io cu cine votez?”, nu va înceta , atâta timp cât nu ne vom trezi din milenara noastră nepăsare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu