Nesimțirea conducătorilor unui popor se întinde atât cât permite îngăduința acelui popor. Iar poporul român îngăduie multe, pentru că este un popor cuminte, supus, ascultător, care dă Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Și cu capul plecat, ca să nu i-l taie sabia!
Am lucrat timp de aproape cincisprezece ani ca pilot pe canalul Dunăre-Marea Neagră și în portul Constanța Sud, atât în timpul perioadei comuniste, cât și după evenimentele din decembrie 1989, intrate în conștiința publică sub denumirea de „revoluție”. Am pilotat nave fluviale, fluvio-maritime și maritime sub diferite pavilioane: român, bulgar, iugoslav, ucrainian, austriac, maghiar, cehoslovac, german, olandez, suedez, australian, grecesc, francez, britanic, chinez și rusesc. La bordul fiecărei nave se întindea, ca pe o mică insulă, civilizația, cultura și felul de-a fi al acelui popor. Majoritatea navelor aparțineau unor țări comuniste riverane Dunării. Se simțea o diferență ca de la cer la pământ între diferitele forme de comunism practicate în respectivele țări, în funcție de gradul de suportabilitate al fiecărui popor. Trebuie să recunosc că cel mai greu era pe navele românești, mizeria și foametea prezente pe teritoriul țării prelungindu-se pe fiecare navă, cu mici variațiuni în bine de curățenie și de organizare, atât cât îi era permis comandantului să-și imprime propria personalitate pe acel mic teritoriu plutitor aflat în subordinea lui.
Trecerea de la comunism la capitalism s-a făcut brusc și șocant, căzându-se dintr-o extremă în alta: de la dictatura comunistă cea mai cruntă, la capitalismul sălbatico-cumetrist de cea mai abjectă speță.
Deasupra acestui capitalism de junglă tronează „cei de la putere”. Într-o țară civilizată ca Finlanda sau Suedia, de pildă, cei aflați temporar la putere reprezintă un segment de populație cu rol administrativ, aflat în slujba restului populației, fiind, de fapt, salariații patronatului numit popor.
În România, însă, ca și în comunism, elita conducătoare trebuie să fie purtătoare de girofar și să beneficieze de privilegii și onoruri de care un oficial nordic s-ar simți jenat. Și toate aceste privilegii ale lor există pentru că noi, cei mulți, permitem așa ceva! Nesimțirea în acordarea de proprii privilegii se întinde atât cât permitem noi, cetățenii guvernați! Iar dacă noi permitem ca un individ aflat în slujba noastră să se deplaseze din punctul A în punctul B având coloană oficială cu girofar în frunte, atunci acel individ va face acest lucru și, mai mult decât atât, acel individ nu se va considera un salariat al patronatului numit poporul român ci va crede, pe motive întemeiate, că este stăpân al poporului român. Comportamentul nostru de victimă, de pradă, stârnește în el instinctul de dominație și de prădător.
Plecăciunea în fața oricărui birocrat aflat în slujba noastră nu face decât să întărească în mintea lui convingerea că el este stăpânul nostru și că poate să facă ceea ce-i poftește inima, fără să ne dea nouă socoteală.
Moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină, aflat în coloana oficială a unui funcționar de stat, pentru ca acesta să se deplaseze, în afara serviciului, dintr-un punct într-altul, fără ca legea să-i permită acest lucru, se datorează umilinței superiorilor acelui polițist, care nu au avut curajul să-i spună acelui funcționar că nu este legal ceea ce face. Capul lor plecat a dus la moartea polițistului motociclist Bogdan Gigină care, la rândul lui, pentru a-și păstra locul de muncă în mica dictatură a ministerului de interne, a acceptat și el să meargă noaptea, pe frig și ploaie, ca deschizător de drum pentru micul dictator din fruntea ministerului de interne.
Avansarea lui post-mortem în urma acestui accident stupid este cu atât mai grotescă și mai incriminatoare pentru toți cei aflați ierarhic deasupra lui, de la șefii imediat superiori, până la cel aflat în vârful piramidei ministerului de interne. Poate că proverbul „Capul plecat, sabia nu-l taie!”, care ne definește, ca popor, ar trebui modificat. Poate că ar trebui să spunem „Capul plecat e mai bine tăiat!”, atât pentru orice om, în parte, dar mai ales pentru un întreg popor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu